Lucrarea de față clarifică suma conceptelor care formează teoria arhitecturii sociale participative și prezintă metode pentru atingerea obiectivelor. Implicarea utilizatorilor în proiectare, locuința ca proces, relația naturală a utilizatorului cu locuința, importanța posesiei, regenerarea mediului construit asigurată prin regulamente proscriptive, comunitarismul, desegregarea funcțională, autonomia, nedeterminarea, sunt concepte care leagă indisolubil arhitectura de democrație și libertatea actului creator de libertatea utilizatorului, dobândită prin creație și însușirea acesteia.
Integrând filosofii ale libertății și acțiunii sociale, conceptele arhitecturii sociale participative prezentate în cuprinsul cărții își extrag sevele în contemporaneitate din comunitarism, ca viziune filosofică. Arhitectura socială participativă nu își propune doar schimbarea mediului construit și, eventual, impunerea unui stil, ci schimbarea socială care să genereze o mutație în sfera producției locuințelor sociale, pornind de la echitate ca premisă a realizării libertăților individuale.