Lucrarea propune o interpretare a spațiului arhitectural perceput ca spațiu interiorizat, introvertit sau capsulat, care se exprimă mai mult prin experiența sa directă și prin personalitatea sa decât prin imaginea vizuală sau prezența sa ca obiect. Pornind de la anumite modele tradiționale și arhetipale de spații subterane și îngropate, se pot identifica anumite tendințe sau reguli de conformare ale acestui tip de spațiu prin care proiectul de arhitectură poate fi privit ca o relație continuă între plinuri, masive și gol, înțeles ca spațiu negativ.