LOCUL DE JOACĂ, resursă în arhitectura orașului contemporan

Având la bază o abordare fenomenologică, studiul de față se apleacă asupra relației dintre joaca/jocul ca activitate și locul în care se petrece, înțeles ca suprapunere de straturi, acumulare de instanțe diferite.
Pornind de la ipoteza că locul de joacă este o resursă în arhitectura orașului contemporan, studiul caută să răspundă la întrebări ce vizează identificarea nevoilor utilizatorilor (copii și adulți), a relațiilor acestora cu locul de joacă, problema accesibilității, impactul percepției și cum putem exploata resursa de joacă în cadrul orașului.
Plecând de la cele patru scări de intervenție urbană în funcție de gradul de independență al copilului propuse de Danenberg, Doumpa, & Karssenberg (2018) - scara micro-spațiului, scara spațiului public, scara cartierului și scara orașului, studiul de față, prin subiectul abordat - locurile de joacă, operează cu primele două scări, cea micro și cea a
spațiului public.

Locurile de joacă sunt esențiale, fiind adevărate oaze în orașele și în cartierele contemporane. Succesul unui loc de joacă este definit de cât de utilizat este, de aceea, proiectarea greșită a acestora este un factor important pentru lipsa de atractivitate, pericolul reprezentat, localizarea nepotrivită sau mentenanța deficitară. De cele mai multe ori, aceste locuri de joacă nu sunt configurate în concordanță cu dorințele copiilor.