Lucrarea își propune să aducă în atenție problematica „Clădirilor destinate Justiției”, problematică analizată atât în lume, cât și în România.
În contemporaneitate aceste clădiri au devenit, de cele mai multe ori, banale clădiri de birouri lipsite de expresie plastică.
Chiar dacă modalitățile de expresie diferă de la o epocă la alta, lucrarea demonstrează că fiecare epocă a considerat necesară utilizarea expresivității atunci când și-a construit spațiile destinate justiției. Concepute pentru a impune noțiunea de dreptate, expresivitatea clădirilor destinate justiției se revendică ca fiind o caracteristică fundamentală a acestora.
Stă oare în puterea arhitecturii să transforme un spațiu dedicat justiției într-un loc care să inspire o raportare ideală la noțiunile legate de lege și dreptate? Mai avem nevoie, în prezent, de metaforă în cazul clădirilor destinate justiției?
Prezenta lucrare își propune să demonstreze că expresivitatea arhitecturii palatului de justiție poate să constituie încă un important factor de modelare a civilizației contemporane.