Locuri și arhitecturi. Regionalism și contextualism în România, secolele XX-XXI /Place and architecture. Regionalism and contextualism in Romania, XX-XXIth century
Cartea este o lucrare științifică de istoria arhitecturii moderne și de analiză a arhitecturii contemporane.
Ne bucurăm în România de o colecție solidă de cărți și alte studii atât despre arhitectura tradițională - vernaculară sau cultă - cu specific regional cât și despre curente din epoca modernă legate de tradiție sau de(re)inventarea unei arhitecturi naționale.
Nu este însă și cazul regionalismului. În opinia noastră, această lipsă se datorează în mare măsură faptului că inventatorii și majoritatea adepților înfocați ai stilului neo-românesc au urmărit în mod explicit și programatic o arhitectură nouă românească. Desigur, elementele de la baza acesteia erau în primul rând cele considerate drept cele mai valoroase din anumite zone și epoci; dar ele trebuiau codificate și contopite într-un stil unitar, la fel de unitar precum statul per care trebuiau să îl slujească și să îl exprime. Această situație este foarte diferită de „Heimatstil”-ul din Germania sau Elveția, de pildă, unde fragmentarea și identitate plurală istorică au determinat nu un stil național, ci o colecție de stiluri regionale.
Această decuplare de specificul local, de fapt, de loc, în favoarea unui stil sintetic general, a dus la același tip de arhitectură din Iași și până la Craiova și Constanța, dar și la sinteza explicită din catedralele din Ardeal. Când, mai târziu, „specificul național” a revenit ca obligație ideologică în regimul Ceaușescu, sau, astăzi, într-o mare parte din arhitectura eclezială, această unitate s-a perpetuat.
Și totuși, au existat pe teritoriul actual al României (și în regiuni care au făcut la un moment dat parte din acest teritoriu) și exemple de abordări care, de multe ori fără a o afirma prin discurs, au privilegiat legătura cu un loc și o cultură arhitecturală specifice. Mai mult de atât, în perioada de după 1990, au apărut mișcări definite, arhitecți individuali sau opere importante care aparțin în mod clar modernității dar își găsesc rădăcinile într-o identitate locală și care se opun atât unei arhitecturi internaționale generice cât și tradiționalismului și abordărilor superficiale, stilistic-ornamentale.
Aceste fenomene devin subiectul cărții noastre. Explorăm un fenomen al modernității locale, pus într-un context internațional și social și privit în cadrul unei evoluții istorice, al corespondențelor, ale unor elemente esențiale.
Ne preocupă cercetarea unor aspecte istorice puțin explorate, cât și promovarea unui patrimoniu valoros și a unor modele de bună practică. Într-o perioadă în care distrugerea fondului construit autentic este însoțită (și uneori acoperită) de pseudo-arhitectură tradițională, modelele vechi (privite critic) și cele noi (analizate și așezate în context) ni se par extrem de importante. Regiunea devine teritoriul în care poate crește o arhitectură perfect contemporană și de-a locului). Considerăm bogăția enormă a modernității din România și interferențele culturale o referință esențială pentru practica de astăzi și un mijloc de-a evita capcana naționalismului și a tradiționalismului înverșunat.