Într-un context global marcat de criza climatică și de intensificarea preocupărilor pentru sustenabilitate în arhitectură și design, această publicație dedicată proiectului „Materiale sustenabile și tehnologii pentru arhitectura de interior” investighează necesitatea tot mai acută a identificării și selecției unor soluții responsabile pentru materialele utilizate în amenajarea spațiilor interioare.
Domeniul arhitecturii de interior presupune un consum semnificativ de resurse, iar impactul asupra mediului este frecvent subestimat și insuficient documentat. În acest context, volumul valorifică rezultatele cercetării aplicate dezvoltate în cadrul proiectului, concentrându-se asupra reciclării materialelor textile și obținerii pigmenților naturali, evidențiind potențialul resurselor locale și al tehnicilor tradiționale reinterpretate într-o cheie contemporană.
Printr-o abordare interdisciplinară, publicația oferă un cadru de experimentare și inovare materială destinat studenților, practicienilor și tinerilor cercetători, contribuind la consolidarea unei culturi profesionale orientate spre economia circulară, reducerea deșeurilor și regenerarea resurselor.